Pentru noi, somnul lui D a fost si este un element important, daca nu esential, ce ne defineste dinamica familiei. Cand nu doarme, din diverse motive de-ale lui, bebelusesti, suntem obositi, irascibili si coplesiti de cele mai mici lucrusoare. Cand doarme, ne simtim normali, in forma, gata sa ne bucuram in fiecare dimineata de micile minunatii cu care ne asalteaza piticul.
Stiam, desigur, de dinainte, ca bebelusii (cel putin unii dintre ei) nu dorm prea bine, se trezesc de multe ori pe noapte, se linistesc greu, iar parintii lor supravietuiesc cu 3-4-5 ore de somn pe noapte luni in sir. Eram convinsi ca nu ni se va intampla noua, pentru simplul motiv ca nu aveam cum sa supravietuim intr-un astfel de ritm. Somnul era important pentru noi, aveam nevoie de minim opt ore de odihna pe noapte si speram ca D sa fie dintre cei care dorm bine. Foarte gresit!
In primele trei saptamani, se trezea din doua-n doua ore, pentru a manca, comportament perfect normal dar naucitor pentru mine care nu stiam pe atunci sa il alaptez la orizontala. Eram epuizata de la inceput, desi aveam un copil sanatos, vesel si activ. Ziua reuseam cu greu sa atipesc, iar nevoia de somn se transforma incet in obsesie, intrucat eram perfect constienta ca aveam nevoie de odihna pentru a avea lapte suficient, si irational panicata ca nu era suficient. La trei saptamani am inceput sa-l impachetam noaptea intr-o esarfa care ii tinea mainile pe langa corp, cu ceva spatiu de zbenguiala la picioare. D a inceput sa doarma ca un campion, aveam doua treziri pe noapte, renasteam cu totii. Miracolul a tinut pana la trei luni, cand un vaccin cu efecte secundare nasoale a inceput sa-l supere la burtica si sa-l trezeasca des. Intre trei si sase luni, iar disperare: ne trezeam din ora-n ora auzindu-l plangand. Rar prindeam doua ore consecutive de somn, spre dimineata. Ne organizasem pe ture, insa eram daramati. L-am dus la dr, am facut ecografii, n-am depistat nicio cauza fizica. Am inteles pe deplin de ce privarea de somn era o metoda eficienta de tortura.
Eram asaltati, concomitent, de gura lumii. Care, desigur, trebuia sa ne tulbure si mai mult existenta, desi nu ea dormea in casa noastra si era foarte odihnita. Si atotstiutoare. Ni s-a repetat de zeci de ori ca D se trezeste de foame, ca nu se satura din lapte matern, ca-l invatam noi prost pentru ca mergem sa-l linistim prompt, ca-i trebuie doar o noapte de plans si apoi va dormi neintrerupt (ca atatea cazuri, citate drept succese indiscutabile in materie, desi cruzime si prostie mai mare nu auzisem; despre eficienta metodei aici si despre riscuri, aici), ca sa-i dam ceai noaptea, sa-l invatam sa nu se mai trezeasca, si o sumedenie de alte aberatii pe care nu mi le mai amintesc. Pe scurt, era copilul defect si era vina noastra ca nu stiam sau nu voiam sa-l reparam. Din fericire, n-am bagat de seama, desi e dificil sa ignori sau sa infrunti toti binevoitorii cu argumente si zambete cand esti atat de nedormit ca nu mai stii cum te cheama si cand pe ei nu-i intereseaza nicio discutie pentru ca ei detin adevarul suprem.
In perioada aceea am inceput sa citesc multe carti despre somnul bebelusilor. M-am linistit vazand ca nu suntem singurii in aceasta situatie, m-am intristat vazand atatea tehnici si metode dezvoltate pentru a "invata" piticii sa doarma. Desi fericirea mea suprema atunci ar fi insemnat vreo doua nopti dormite cap-coada, mi s-a parut tare trist sa incerci sa pacalesti un pitic atat de mic sa doarma, sau macar sa nu te mai cheme langa el. Mi-am dat seama la timp ca genul acesta de carti, citite pe fondul unui deficit acut de somn, iti lasa senzatia ca ai de rezolvat o problema importanta, ca ai TU o problema, sau ca bebelusul tau se comporta anormal, ca nu e suficient de dezvoltat emotional si ca nu va ajunge sa fie pentru ca tu, parintele, nu l-ai dresat corespunzator.
Mi-a fost extrem de util sa citesc aici ce inseamna un somn normal de bebelus. Am inteles ca ciclurile lor de somn sunt diferite fata de ale adultilor si ca, desi sunt dificil de gestionat pentru parinti, noptile cu treziri repetate sunt firesti, reprezinta norma, nu exceptia. Am inteles ca nu poti pretinde, realist vorbind, ca un bebelus sanatos sa doarma toata noaptea. Poti avea noroc sa o faca, dar nu trebuie sa te astepti la asta. O data ce am renuntat la asteptari, o data ce nu am mai tinut cont de cate ori ma trezesc si la ce ore, deja m-am simtit un pic mai bine. Nu era mai usor, dar eram mai relaxata. Simteam ca e doar o etapa, ca vom trece cu bine si peste asta, si ca sunt lectii personale de desprins din toate noptile nedormite. Ziua aveam parte de un copil activ, binedispus, fericit, deci cumva odihna asta fragmentata ii era suficienta.
Eu, desigur, nu ma simteam la fel de bine. Slabisem 5 kg, aveam cu 4 mai putin decat inainte de sarcina, ameteam si aveam halucinatii. Apoi, dintr-o data, a inceput sa doarma si au urmat trei luni minunate, de rasfat pentru noi toti, cu una-doua treziri pe noapte. Apoi iar n-am dormit cateva luni, dupa cum veti afla in episodul urmator :)
No comments:
Post a Comment